Raluca Dobre: Educaţia financiară, responsabilitatea tuturor celor implicaţi în piaţa creditelor

Educaţia financiară este responsabilitatea tuturor instituţiilor de pe piaţa creditelor

Interviu cu Raluca Dobre, analist financiar, IpoteciDirect

1 iulie 2008

Analiştii recunosc disproporţia dintre ritmul lent cu care sistemul bancar adoptă minime standarde de bune practici şi ritmul alert cu care se dezvoltă piaţa creditelor.

Domnişoară Raluca Dobre, sistemul bancar este recunoscut prin opacitatea sa. Credeţi că băncile din România sunt pregătite să îşi asume un grad mai mare de transparenţă în relaţiile cu clienţii?

Într-adevăr, până acum un an, un an şi jumătate, băncile nu comunicau. Pe de-o parte era vina băncilor, dar pe de altă parte era şi vina populaţiei, care nu solicita informaţii. Băncile nu aveau o motivaţie pentru a oferi informaţii. În momentul în care au început să primească astfel de solicitări, când oamenii au început să-şi pună întrebări şi să critice, băncile şi-au dat seama că nu pot continua aşa, că trebuie să iasă în public, să susţină anumite idei, să iasă cu produsele la vedere. Ca atare, astăzi website-urile băncilor nu mai sunt simple pagini cu informaţii de contact. Acum produsele financiare sunt frumos expuse, există calculatoare de credit şi alte instrumente de consultanţă online. Este o evoluţie, şi asta numai într-un an, un an şi jumătate.

Gradul de transparenţă şi instrumentele de comunicare sunt un indicator al nivelului bunelor practici în relaţiile dintre bănci şi clienţii lor.

Aici e de căutat nivelul de etică în relaţia client-bancă: băncile îşi etalează produsele gradual, doar în condiţiile în care anumite informaţii sunt solicitate. Oamenii încep să pună întrebări: “Puneţi în vitrină această dobândă, însă ce se întâmplă cu comisioanele?”. După o perioadă de critici de genul acesta, băncile au început să îşi expună şi comisioanele. Apoi s-a pus problema asigurărilor: creditele care au nevoie de asigurare mai sunt încărcate şi cu acest cost, iar băncile au omis să le amintească. Acum, în momentul în care îşi prezintă acele produse care necesită garanţie, băncile ne spun: „Solicităm asigurare de viaţă ∕ asigurare imobil”, iar unele chiar oferă asigurări mai bune decât ale altor asiguratori. Apoi s-au gândit să profite la maximum de această informaţie şi au venit cu promoţii: „Vă oferim acest credit, în condiţiile în care noi suportăm costurile asigurărilor.” Aşadar, băncile nu vin să îţi ofere pe tavă toate aceste informaţii, ci pur şi simplu la cerere.

Dacă avem în vedere această sporire graduală a transparenţei, putem spune că băncile nu sunt niciodată proactive în relaţia cu clienţii.

Nu, cel puţin nu până acum.

Este nevoie ca presa, opinia publică să facă presiuni. Abia în momentul acela băncile devin mai transparente.

Transparentizarea băncilor s-a făcut în urma acestor presiuni ale opiniei publice, ale presei.

Dată fiind această inerţie, cine şi de ce şi-ar asuma responsabilitatea educaţiei financiare în România?

Cred că toate instituţiile implicate în piaţa creditelor ar trebui să îşi asume responsabilitatea educaţiei financiar-bancare. Pentru că, în final, cu toţii avem de câştigat. Ar trebui să fie implicată BNR, care ar avea de administrat ulterior active de o calitate mai bună. Ar trebui să fie implicate băncile, care ar avea mai mulţi clienţi ce ar rula bani cu un risc mult mai scăzut de incapacitate de plată.

Astăzi, nivelul de trai al românilor tinde să crească. În consecinţă, oamenii îşi permit să ia un număr mai mare de credite. Asta nu înseamnă că şi ştiu ceea ce fac, nu înseamnă că sunt şi responsabili de aceste contracte pe care le încheie cu băncile. De aceea, băncile ar trebui să fie interesate de calitatea clienţilor lor. Nu pot să pretindă o calitate a clienţilor atâta vreme cât nu sunt implicate în programe de educare în şcoli, în licee sau facultăţi. Este păcat, pentru că deja, în sistemul bancar, majoritatea instituţiilor a acumulat suficientă experienţă şi know-how încât să ştie să prezinte astfel de informaţii, pe care publicul să le perceapă în mod corect.

- - -

Interviu realizat de Mihaeala Moga şi Bogdan Diaconu.

Acest interviu a fost publicat în revista 22, într-un număr special dedicat creditării responsabile şi educaţiei financiare, Nr. 32 (961), 5-11 august 2008, pp. 6-10.

Copyright revista 22, creditareresponsabila.ro, evado.ro. Te rog, respectă dreptul de autor.



Comentează »

Încă nu sunt comentarii.

RSS feed pentru comentarii la acest articol.. TrackBack URL

Comentează