Bogdan Diaconu

În septembrie 2006, UniCredit Group, unul dintre liderii pieţei bancare din Europa Centrală şi de Est, anunţa începerea fuziunii dintre UniCredit România şi HVB Ţiriac Bank, aceasta din urmă, rezultată, la rându-i, prin fuziunea dintre HVB Bank România şi Banca Ţiriac, ce a avut loc în iunie 2005. Noua entitate, UniCredit Ţiriac Bank, decide să uniformizeze anumite prevederi din contractele de creditare ale clienţilor preluaţi de la cele trei foste bănci. Conform Conso.ro, portal de informaţie şi analiză financiar-bancară, în decembrie 2007 clienţii UniCredit Ţiriac sunt înştiinţaţi că din ianuarie 2008 banca va alinia comisioanele creditelor preluate, ceea ce presupunea „recalcularea ratei lunare a creditului şi întocmirea unui nou grafic de rambursare”.

Decizia este discutabilă atât din punct de vedere legal cât şi din punct de vedere moral. În cazul unora dintre contracte, aşa-numitele Condiţii Generale de Afaceri permiteau băncii să modifice diferite costuri sau comisioane percepute. Totuşi, arată Conso.ro, unii clienţi susţin că prevederile contractuale iniţiale nu justifică introducerea de noi comisioane în timpul derulării creditului.

Valeriu Togan, căruia fuziunea i-a adus o rată lunară mai mare cu 30 de euro, declară pentru Conso.ro că la momentul semnării contractului nu i s-a atras atenţia asupra condiţiilor generale. Mai mult, arată el, conform contractului de credit, condiţiile generale permit băncii să modifice alte comisioane decât cele mărite în cazul său. În urma unei plângeri depuse de Valeriu Togan, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) stabileşte că „majorarea comisionului de administrare de la 0,2% la 0,5% în mod unilateral constituie contravenţie”, astfel încât UniCredit Ţiriac „a fost sancţionată cu amendă conform legislaţiei pentru protecţia consumatorilor.”

Dincolo de disputa privitoare la legalitatea unor astfel de decizii, mai multe argumente pun sub semnul întrebării moralitatea acestora: numărul mare al clienţilor potenţial afectaţi, faptul că sunt afectaţi bunii platnici ai băncii, practica invocării unor condiţii generale neaduse la cunoştinţa împrumutaţilor şi care favorizează băncile în dauna clienţilor lor.

Adesea, deciziile unor bănci trec prea uşor peste unele drepturi ale clienţilor. Conflictele dintre bănci şi debitori reprezintă, probabil, cel mai răspândit tip de conflict etic din industria bancară românească. De multe ori, încălcarea unor drepturi ale debitorilor este justificată sau făcută posibilă prin intermediul aşa-numitelor condiţii generale de creditare. Acestea sunt un set de reguli operaţionale ce reglementează raportul contractual dintre bancă şi creditor, reguli pe care solicitanţii de credite trebuie să le agreeze, dar care, deseori, sunt tehnice şi ambigue, nu sunt aduse la cunoştinţa acestora sau nu sunt suficient explicate ori înţelese de aceştia.

Pentru a preveni conflictele morale generate de modificarea neanunţată sau de modificarea incorectă moral ori legal a condiţiilor contractelor, băncile au obligaţia de a promova documentele în care sunt prezentate şi explicate condiţiile generale de creditare. La rândul lor, solicitanţii de credit au obligaţia morală de a se informa în prealabil cu privire la condiţiile de creditare.

- - -

Material apărut în revista 22, într-un număr special dedicat creditării responsabile şi educaţiei financiare, Nr. 32 (961), 5-11 august 2008, pp. 6-10.

Copyright revista 22, creditareresponsabila.ro, evado.ro. Te rog, respectă dreptul de autor.