Bogdan Diaconu

Virtuţile crizei

Oricât de dureroase, crizele au un dar rar: produc adevăr. O calitate pe cât de dezavuată pe atât de necesară în democraţie şi într-o piaţă liberă.

Ca şi sistemul public, dar într-o măsură mult mai mică, sistemul privat al pieţei libere nu are întotdeauna capacitatea de a genera adevăr şi de a respinge prompt minciuna sau falsul. Altfel spus, mecanismul pieţei nu are întotdeauna capacitatea de a recunoaşte şi răsplăti performanţa, profitul sustenabil, conformitatea cu legile şi cu standardele pieţei, calitatea produselor, onestitatea sau fair-play-ul. Uneori, dimpotrivă, piaţa recompensează, şi, astfel, încurajează, profitul pe termen scurt, deciziile situate la limita ilegalităţii, politicile de calitate şi de resurse umane lipsite de scrupule, abuzurile în relaţiile cu angajaţii, lipsa de consecvenţă în relaţiile cu partenerii de afaceri şi cu partenerii sociali.

Aceasta este, cred, cea mai cumplită lecţie a actualei crize financiar-economice: nu doar sistemul public este bolnav, ci şi piaţa se poate îmbolnăvi.

Crizele sunt momentele de plată ale unor excese ori abateri de la mersul firesc al lucrurilor. Crizele sunt momentele în care se revizuiesc bilanţuri până mai ieri minunate, bilanţuri care, privite din afara lentilelor roz ale raportărilor, arată mincinoase. Crizele sunt momente în care lipsa de adevăr din raporturile de piaţă se răzbună, sistemul în ansamblu încercând să recupereze forţat echilibrul distrus de micile piese componente care au încercat să-i încalce regulile. Crizele sunt momentele de plată a costului social determinat de deciziile economice nesăbuite. Crizele sunt momentele în care impactul social al deciziilor economice depăşeşte beneficiile sociale ale pieţei, ameninţând să dezechilibreze însăşi piaţa care l-a generat. Crizele sunt momentele în care investitorii, clienţii, angajaţii şi comunităţile nu mai pot suporta costurile sociale ale politicilor imorale, ale deciziilor oportuniste ale managerilor aventurieri, ale tentaţiei profitului rapid, ale politicilor incompetente de management al riscului, ale ignoranţei liderilor de afaceri, ale lipsei de rigoare în politicile de calitate, ale lipsei de viziune în strategiile de dezvoltare pe termen lung, ale lipsei de valori în politicile de resurse umane.

Ce este de reconsiderat, ce este de reformat, ce e de repus în discuţie acum pentru a merge mai departe?

Adevăruri simple

În lumea afacerilor, lecţia cea mai dură a anului 2008 a fost cea a administrării impactului social al deciziilor economice. Nicicând nu s-au impus cu atâta evidenţă aceste adevăruri simple:
- deciziile economice au efecte sociale
- activităţile, strategiile, politicile companiilor au un impact social asupra tuturor grupurilor cointeresate (stakeholders), începând de la investitori şi angajaţi, până la consumatori sau clienţi, partenerii de afaceri din întreg lanţul de producţie, comunităţile din proximitatea activităţilor companiilor
- direct sau indirect, pe termen scurt sau vizibil doar pe termen lung, acest impact social trebuie administrat; aşa cum organizaţiile trebuie să ştie să administreze bugetul sau capitalul “pozitiv” de care dispun (capital financiar, capital uman, de creativitate şi cunoaştere, capital de notorietate şi de reputaţie, capital social şi politic), tot astfel, managerii trebuie să înveţe să administreze capitalul “negativ” generat de politicile şi acţiunile organizaţiilor lor (impactul social generat asupra grupurilor cointeresate afectate).

Soluţii simple
Pentru o mai bună administrare a impactului social al deciziilor şi politicilor companiilor lor,

(a) managerii trebuie să fie conştienţi de aceste efecte sociale, trebuie să ştie unde şi cum se fac simţite aceste efecte,
(b) trebuie să le monitorizeze şi să le evalueze,
(c) trebuie să îi informeze pe cei afectaţi cu privire la aceste posibile efecte negative,
(d) să imagineze politici de management al impactului social şi să redefinească toate procesele de afaceri, întreg sistemul de producţie (de la proiectare de produs şi producţie, până la marketing: promovare, packaging, transport, distribuţie şi servicii post-vânzare, precum mentenanţă, consultanţă, asistenţă, reciclarea materialelor dăunătoare mediului sau a materialelor reciclabile, reintroducerea în procesul de producţie a materialelor reciclabile, educaţia de consum a utilizatorilor finali ai produselor şi serviciilor)
(e) să redefinească obiectivele şi strategiile companiilor lor, astfel încât: să se aibă în vedere şi obiective de dezvoltare pe termen lung, nu doar succesul financiar oportunist; să se aibă în vedere şi obiective de dezvoltare sustenabilă, în acord cu interesele de dezvoltare locală ale comunităţilor şi cu problemele de mediu specifice
(f) să se încurajeze şi să se recompenseze nu doar simpla performanţă financiară şi capacitatea managerilor de a-şi asuma riscuri, ci şi performanţa socială şi de mediu, adică abilitatea managerilor de a genera dezvoltare pe termen lung; altfel spus, politicile de recrutare, de premiere, de promovare, de educaţie managerială, de leadership să aibă în vedere şi pregătirea de CSR, de etică şi conformitate a managerilor şi să se bazeze şi pe rapoartele sociale şi de mediu ale companiilor, nu doar pe rapoartele financiare anuale.