Bogdan Diaconu

Este aproape unanim acceptat faptul că bogăţia, prosperitatea, profitul nu sunt, prin ele însele, ceva rău sau imoral. Din punct de vedere etic, întrebarea privind moralitatea profitului este lipsită de interes. Lucrurile devin, însă, teribil de complicate în momentul în care completăm ecuaţia

Individ (Companie) <-----> Profit

cu un alt element: aşa-numitele grupuri cointeresate (stakeholders), acele grupuri care au o contribuţie de o natură ori alta la acel profit sau acele grupuri care sunt într-un fel ori altul afectate de deciziile sau activităţile prin care este generat acel profit. Adică, acţionari / investitori, clienţi / consumatori / utilizatori ai produselor şi serviciilor, parteneri de afaceri (furnizori, distribuitori, subcontractori, creditori etc.), comunităţile din proximitatea activităţilor companiei şi partenerii sociali ai companiei. Inevitabil, unele ori altele dintre aceste grupuri vor fi într-un fel sau altul afectate. Nu există profit lipsit de costuri. Mai mult, nu există profit lipsit de costuri sociale. Costul social este un rău necesar al oricărei întreprinderi comerciale, al oricărei iniţiative concepute pentru a crea produse sau servicii. Costurile sociale sunt cât se poate de variate ca natură şi ca amploare: poluare, utilizarea resurselor naturale şi modificarea mediului natural, accidentele de muncă, riscurile de sănătate generate de utilizarea produselor şi a serviciilor ş.a.m.d.

Prin urmare, ecuaţia Individ (Companie) <-----> Profit devine

Individ (Companie) <-----> Profit <-----> Grupuri cointeresate <-----> Costuri sociale ale profitului

Abia acum, reformulată, întrebarea iniţială privitoare la moralitatea profitului capătă sens sub forma:

Ce gen de cost social este acceptabil pentru o anumită cantitate de profit sau pentru o anumită cantitate de bunuri şi servicii şi beneficii de orice alt gen create de o întreprindere comercială? Sau, generalizând, ce gen de cost social şi în ce amploare este acceptabil într-o comunitate dată şi la un anumit moment de timp pentru o anumită cantitate de beneficii generate de o organizaţie comercială privată?

Întrebarea se complică la infinit atunci când o reluăm în contextul industriei bancare şi a serviciilor financiare. În ce condiţii este legitim profitul obţinut împrumutând şi cumpărând bani, cumpărând şi revânzând produse financiare derivate, cumpărând şi revânzând creanţe sau acţiuni ale unor oameni sau instituţii despre care nu şti nimic altceva în afara unor informaţii furnizate de nişte rapoarte financiare? Sau, ce se poate spune despre o bancă prestigioasă care împrumută un guvern totalitar sau belicos? Ce se poate spune despre o bancă multinaţională faimoasă ori despre un fond de investiţii care oferă credite sau care îşi plasează capital în industria de armament? Ce se poate spune despre profitul obţinut de o bancă ce împrumută sau finanţează partide politice?

etc. etc. etc.

Aici, întrebarea noastră devine o problemă de responsabilitate socială corporatistă. Întrebarea aceasta nu are un răspuns unic. Răspunsul ei este, de fapt, rezultatul unei negocieri - implicite sau explicite - care are loc continuu între mediul organizaţional (public sau privat) şi spaţiul public. Formalizate, aceste răspunsuri sunt oferite de diferitele modele de CSR, de managementul riscului, de managementul orientat către grupurile cointeresate (stakeholder management).

Pentru studii de caz şi soluţii, în diferite contexte, referitoare la această întrebare, vezi

Bogdan Diaconu, Între Roşia Montană şi Piatra Albă: Managementul răului necesar. Vezi şi responsiblemanagement.ro,

Bogdan Diaconu, Roşia Montană este peste tot. Vezi şi responsiblemanagement.ro.

Bogdan Diaconu, Între a face bine şi a nu face rău: responsabilitate socială în mediul românesc de afaceri

Bogdan Diaconu, Creditori şi cămătari: probleme etice pe piaţa românească a creditelor

În alţi termeni şi cu alte răspunsuri, A. C. Grayling reia aceeaşi întrebare sub un motto extrem de puternic prin concizia cu care prinde o atât de dificilă problemă.

Profitul lipsit de morală este egal cu o pierdere.
Hesiod

Atunci când oferim servicii sau creăm bunuri pentru alţii, trebuie ca străduinţa noastră să fie răsplătită. Atât cât este drept şi corect. Dacă ne facem treaba aşa cum se cuvine, recompensa trebuie să fie pe măsură. Merităm să profităm de pe urma acestui lucru. Fie că este vorba de un individ care se îmbogăţeşte, fie că este vorba de o companie ori o ţară care prosperă, profitul şi bogăţia nu sunt ceva greşit în sine. Profitul este un lucru necesar deoarece permite indivizilor şi comunităţilor aflate sub nivelul subzistenţei să aibă acces la bunurile necesare traiului, la confort şi la cultură, la cunoaştere şi la noi oportunităţi.
Lucrurile se schimbă, însă, în momentul în care obţinem profit păgubindu-i pe ceilalţi sau provocându-le suferinţă. Acest lucru, din păcate, se întâmplă atât de des încât a devenit aproape normă.
A. C. Grayling, “Profit”, în The Reason of Things: Living with Philosophy, Phoenix, 2003, pp. 101 (prima ediţie a apărut în 2002)

Citeşte şi Vocea celor săraci nu este auzită

Despre The Reason of Things: Living with Philosophy
www.amazon.ro

Web-site-ul personal al lui A. C. Grayling
Date bio-bibliografice şi o listă a lucrărilor lui A. C. Grayling oferite de Wikipedia