Noi, semnatarii acestei declaraţii, ne exprimăm preocuparea faţă de actuala criză financiară globală şi faţă de impactul social pe care aceasta l-ar putea genera în România. Totodată, dorim să atragem atenţia asupra faptului că nesocotirea principiilor de creditare responsabilă şi reglementarea inadecvată a pieţei financiar-bancare sunt cauze importante ale crizei mondiale.
Noi, semnatarii acestei declaraţii, ne exprimăm adeziunea faţă de următoarele principii de creditare responsabilă pe care le considerăm fundamentale în relaţiile dintre furnizorii şi utilizatorii de servicii financiar-bancare:
Principiul adevărului şi al transparenţei în promovarea produselor financiar-bancare, conform căruia furnizorul trebuie să pună la dispoziţia solicitanţilor şi a utilizatorilor de servicii informaţii reale, relevante şi complete privind drepturile, obligaţiile şi riscurile specifice;
Principiul bunei-credinţe în raporturile contractuale dintre furnizorii de servicii şi clienţii acestora, conform căruia instituţiile financiar-bancare şi clienţii sunt egali în drepturi, prevederile contractuale şi cerinţele generale de creditare trebuind să asigure un raport echitabil în ceea ce priveşte drepturile şi responsabilităţile părţilor;
Principiul responsabilităţii sociale şi al dezvoltării sustenabile, conform căruia, prin politicile şi strategiile de dezvoltare pe piaţă, prin portofoliul de produse, instituţiile financiar-bancare trebuie să aibă în vedere nevoile unei economii emergente, precum şi aşteptările comunităţilor locale.
Având în vedere aceste principii şi ţinând seama de specificul pieţelor financiar-bancare moderne, de dificultăţile tehnice ale produselor şi serviciilor, de impactul social al produselor financiare, de nevoile unei societăţi în dezvoltare, noi, semnatarii, considerăm că stabilitatea şi prestigiul instituţiilor financiar-bancare necesită asumarea de către acestea a responsabilităţii educării financiare atât la nivelul personalului cât şi la nivelul publicului larg, beneficiar al serviciilor financiare.
Iniţiator: Grupul de iniţiativă pentru constituirea Asociaţiei Române de Educaţie Financiară:
Adriana Ahciarliu, secretar general Asociaţia Societăţilor Financiare din România
Anca Bidian, preşedinte Asociaţia Română a Brokerilor de Credite
Silvia Mihalache, director Provident Financial
Mihaela Moga, cercetător Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
Bogdan Diaconu, asistent universitar dr. Academia de Studii Economice
George Ionescu, prodecan, Facultatea de Relaţii Comerciale şi Financiar-Bancare Interne şi Internationale, Universitatea Româno-Americană
Alin Iacob, redactor şef al portalului financiar www.conso.ro
Lista rămâne deschisă tuturor celor care doresc să sprijine acest demers.
19 noiembrie 2008
creditareresponsabila.ro susţine declaraţia “Pentru educaţie financiară”.
Cei care doresc să se alăture listei semnatarilor pot scrie la:
Bogdan Diaconu, bdiaconu at yahoo.com
Vezi Scopurile şi obiectivele viitoarei Asociaţii Române de Educaţie Financiară.